Home » Posts tagged 'proiect'
Tag Archives: proiect
Premieră la Colegiul de medicină din Ungheni
După 20 de ani de activitate în oraşul Ungheni, Colegiul de medicină a fost, în premieră, gazda unui eveniment deosebit, de nivel republican. În ziua de 29 februarie, aici au venit managerii tuturor instituţiilor similare din Republica Moldova, dar şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Educaţiei, experţi internaţionali în domeniul învăţămîntului medical.
Cu toţii au fost întîmpinaţi cu pîine şi sare, după care s-au adunat la o masă rotundă, pentru a discuta proiectele în ceea ce priveşte calificarea profesională, competenţele personale şi etico-morale care trebuie formate la un asistent medical.
De calitatea acestora depinde dacă specialiştii pregătiţi la colegiile de medicină vor putea concura atît pe piaţa naţională a muncii, cît şi pe cea europeană.
O problemă extrem de actuală, care a fost pusă în discuţie la şedinţa din 29 februarie, este şi trecerea la sistemul naţional de credite de studii – un proiect ce urmează a fi implementat în curînd în învăţămîntul mediu de specialitate de Ministerul Educaţiei.
“Această şedinţă ne-a oferit posibilitatea de a ne crea o imagine mai clară despre problemele cu care se confruntă, la ora actuală, colegiile de medicină din republică”, a remarcat Alexandru Holostenco, reprezentant al Ministerului Sănătăţii. Din acest punct de vedere, este mai mult decît salutabilă prezenţa unor experţi internaţionali în instituţiile respective.
Ghertrud Stoeker, expert al Uniunii Europene în domeniul ajustării învăţămîntului medical la normele europene, fiind prezentă pentru a treia oară la Colegiul de medicină din Ungheni, a menţionat cu satisfacţie că “este deja o tradiţie de a pune în discuţie problemele ce ţin de actualizarea şi elaborarea diferitor concepte şi documente ce ţin de învăţămîntul medical în RM, dar şi găsirea soluţiilor optime în acest sens”. Pentru asta se află şi dînsa în Republica Moldova, unde colaborează şi cu Ministerul Educaţiei, şi cu Ministerul Sănătăţii.
Referindu-se la impresiile pe care i le-a lăsat Colegiul de medicină din Ungheni, un alt oaspete important, Maria Golban, şefă a departamentului colegii din cadrul Ministerului Educaţiei, prezentă pentru prima la Ungheni, a menţionat: “M-a surprins curăţenia şi buna organizare a procesului educaţional de aici. Indiscutabil, Colegiul de medicină din Ungheni respectă toate rigorile unei instituţii medii de specilaitate, are dreptul la existenţă şi la o continuă dezvoltare”.
De notat că instituţia respectivă a fost evacuată de la Bender la Ungheni în 1992, urmare a conflictului armat de pe Nistru. După mai bine de zece ani de “provizoriat”, a obţinut statutul de instituţie de învăţămînt medical cu sediul permanent la Ungheni.
Sursa: expresul.com
Promovarea modului sănătos de viață (video)
În contextul zilei internaționale a studentului, Colegiul de medicină Ungheni a fost lansat un proiect de promovare a voluntariatului şi modului sănătos de viață. Valoarea proiectului este de peste 11 000 de dolari şi va fi susținut financiar de Fundația Est-Europeană.
Colegiul de Medicină din Ungheni va implementa proiectul timp de 8 luni timp în care vor fi organizate seminare, discuții publice, activități distractive la care se va promova voluntariatul și modului sănătos de viață.
Pe lângă aceasta, la colegiu va fi amenajată o sală de fitness, la care vor avea acces profesorii și studenții, se va dota un auditoriu în care se vor desfășura seminarele, conferințele şi vor fi instalate cabine de duș la cămin.
Proiectul va fi realizat de organizația neguvernamentală „Promed”, cu suportul Fundației Est Europene, din resursele acordate de departamentul de stat al Statelor Unite ale Americii.