Home » Activitate » Străduinţele i-au fost apreciate şi de Guvern

Străduinţele i-au fost apreciate şi de Guvern

gaudeamus Faceți cunoștință: Marcela Mahu, elevă în anul patru la Colegiul de Medicină din Ungheni. Originară din satul Coșcodeni, raionul Sîngerei, a ales să facă studiile la Ungheni, orașul  de care a reușit să se îndrăgostească foarte degrabă după sosire.

”Alegerea pe care am făcut-o atunci, cu patru ani în urmă, în favoarea Colegiului de medicină, a fost cea mai corectă, și astăzi nu regret deloc”, spune entuziasmată Marcela. Anul de studii 2011-2012 a început cu brio pentru ea. Marcela Mahu se numără printre cei 20 de elevi de la colegiile din țară ce vor beneficia de bursa de merit ”Gaudeamus”, acordată de către Guvernul Republicii Moldova. Valoarea acesteia este de 730 de lei.

”Selectarea candidaților a fost efectuată de către consiliul profesoral al colegiului, ţinîndu-se cont de mai multe criterii, inclusiv de notele obţinute, de  implicarea în activitățile extracurriculare. În acest context, Marcela Mahu a fost persoana cea mai indicată”, a remarcat Tatiana Chilaru, director adjunct la Colegiul de Medicină Ungheni.
O fire modestă, nu-i place să vorbească despre meritele obținute. Marcela știe doar că pe toate le datorează profesorilor de la colegiu, care au susținut-o în toate pornirile. ”La început, Marcela era foarte timidă, ca ”rățușca cea urîtă”. În permanenţă ceva nu-i plăcea și de multe ori o vedeam plîngînd”, își amintește Tatiana Chilaru. ”De fiecare dată o încurajam și o susțineam. Acum a devenit o persoană sociabilă și pozitivă, iar responsabilitatea o caracterizeză cel mai mult”, a adăugat dînsa.

”Este o elevă nu doar silitoare la învățătură, ea mai este implicată în toate activitățile extrașcolare. Bursa ”Gaudeamus” nu poate reveni oricui, de aceea cred că Marcela e cea mai bună”, s-a dat  cu părerea şi diriginta ei, Valentina Oboroc. Din spusele dînsei, bursiera Mahu se menține deja al treilea an cu cea mai înaltă medie la învățătură. În plus, mai face parte din grupul de voluntari ai colegiului.

În viitor se vede tot în domeniul sănătății. ”Îmi place să fiu de folos oamenilor”, zice Marcela. S-a destăinuit că, după absolvirea Colegiului, vrea să-şi continue studiile la Universitatea de Medicină.

De notat că, deja al doilea an consecutiv, cîte un elev de la Colegiul de Medicină din Ungheni beneficiază de bursa ”Gaudeamus”. Anul trecut, i-a fost oferită Dinei Spînu, în prezent studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu” din Chişinău. În acest an, Colegiul de Medicină din Ungheni este unicul de profil din afara Chişinăului care are un elev deţinător al bursei „Gaudeamus”.

Sursa: expresul.com