”Lucru într-o echipă este secretul de a face ca oamenii obișnuiți să obțină rezultate neobișnuite” (I.E.Onuoha)
Pe 24 noiembrie, elevii IP CMU, ghidați de un grup de profesori (Bruma Natalia, Stepanchevici Valentina, Gaibu Adela, Cîrnaț Ina) au inițiat proiectul educațional transfrontalier ”EDUCAȚIE ONLINE FĂRĂ HOTARE”, cu genericul ”De vrei să fii sănătos, în alimentație fii conștiincios” în parteneriat cu elevii Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu”, Vulcan, România și profesoarele Postolache Dumitrița și Costina Carmen.
Scopul proiectului este formarea/dezvoltarea competenței specifice de promovare și menținere a modului sănătos de viață prin alimentația rațională.
Să ne fie de bun augur și să reușim să ne realizăm obiectivele într-un mod cât mai creativ și interesant într-o colaborare eficientă cu colegele noastre de peste Prut. Suntem convinși, că împreună, vom împărtăși idei, practici și metode de lucru, vom învăța multe lucruri importante și vom aduna experiențe și amintiri deosebite.