În fiecare an, tradițional, elevii grupelor absolvente din IP Colegiul de Medicină Ungheni participă la etapa locală a concursului Vivat Profesia. Inițial (în luna noiembrie) s-a realizat etapa de preselecție, unde s-au implicat elevii care au media semestrială mai mare de nota 8. La concurs au fost admiși participanții care au manifestat cunoștințe temeinice la disciplinele fundamentale și de specialitate. În luna decembrie competențele profesionale formate pe durata studiilor au fost apreciate prin intermediul probei teoretice și probei practice.
Comisia de organizare și desfășurare a concursului i-a selectat pe cei care dețin competențe deosebite specifice profesiei de Asistent medical.
Deci vă prezentăm învingătorii:
Premiul Mare – Diaconu Aliona
Locul I – Bîrlădeanu Cristina
Locul II- Petrilă Mihaela
Locul III – Șutova Victoria, Vignan Ludmila
Ne mândrim cu ei și le urăm succese în cadrul etapei republicane a corcursului!