O PREMIERĂ PENTRU IP CMU!
O PREMIERĂ PENTRU IP CMU! O PREMIERĂ PENTRU MOLDOVA! AVEM manechine care pot simula nașterea!
IP CMU de rând cu alte instituții de învățământ medical din republica noastră – Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, Colegiile de Medicină din Bălți, Orhei și Cahul, Centrul de Instruire în Baza de Simulare de la Institutul Mamei și Copilului, a beneficiat de un lot de manechine de performanță înaltă, oferit de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova.
(mai mult…)Fii bun cu inima ta!
În fiecare an, pe 29 septembrie, se marchează Ziua Mondială a Inimii cu scopul de a sensibiliza populația referitor la prevenirea bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale.
Federația Mondială a Inimii a constatat că anual decedează de aceste patologii în jur de 17-18 mln de oameni.
(mai mult…)Un nou început de an de studii!
O nouă toamnă! Un nou început de an de studii! O nouă poveste!
Oricât de mult am fi dorit să ţinem în frâu vara, timpul este de neoprit şi iată-ne, în prima zi de toamnă, în luna lui răpciune în care „frunzele se întorc la rădăcini” iar noi la munca noastră, abandonată la începutul vacanţei, care şi ea se preface într-o pasăre călătoare!
(mai mult…)AVIZ Inceputul anului de studii 2023-2024
Stimați elevi
înmatriculați la studii!
Vă informăm că lecțiile încep la 1 septembrie, ora 800.
Vă rugăm respectuos să aveți:
- 2 halate albe
- bonetă
- echipament sportiv
- rechizite școlare
Vă așteptăm cu drag, Comisia de admitere!